Există lucruri cu care trebuie să nu te obişnuieşti niciodată!!!

     Singurul argument împotriva vântului de la ruşi,… este să-ţi îmbraci paltonul! Sunt lucruri cu care,… pur şi simplu,… trebuie să te obişnuieşti,… şi să le accepţi! Diabetul, sforăitul soţului, venirea iernii, lucrurile rele care se spun despre tine, ziua de luni,… toate acestea nu se pot schimba,… mai ales când,… nici nu mai crezi în minuni!
     Apoi,… există lucruri cu care trebuie să nu te obişnuieşti niciodată!!!
     Viaţa trăită în păcat,… starea de letargie spirituală a Bisericii,… mediocritatea slujirii,… lipsa de scânteie şi pasiune atunci când Îl urmezi pe Hristos!!!
     Starea bleagă,… indiferentă,… apatică,… nu-i place decât diavolului!... Şi, de aceea, nu-i daţi satisfacţie! Marile lucruri s-au făcut, cu oameni ce-au refuzat, să intre în iadul şablonului, în moartea tiparului, în zâmbetul de gheaţă al formei!!! Trezirile spirituale s-au făcut cu oameni singuratici, atipici, nonconformişti,… şi prin excelenţă,… deranjanţi!
     Iubiţi-i pe cei ciudaţi,… dintre ei a ieşit Ioan Botezătorul! Reformele nu se fac cu pechinezi ce stau sub sobă,… ci, cu maidanezi ce nu se lasă prinşi de hingheri! Sufletele nu se smulg din iad,… fără ca să existe,… pe cale de consecinţă,… riscul pârlirii mâinilor,… sau câte un deget lipsă lăsat în gura lui Satan!!!
     Cine vrea să miroasă frumos a Allure,… să nu vină cu noi în prima linie,… pentru că sezonul vacanţelor a trecut!!! Înnebuneşte-te strângând avere,… omoară-ţi timpul la TV sau la calculator,… trândăveşte şi fă degeaba umbră pământului „cu fiţele de rigoare” … şi apoi, … porneşte emfatic şi încrezător,… spre sfârşitul istoriei tale pe pământ,…adică, spre „Marea Judecată” !!!
     Sigur că,… fiind atât de inteligent,… anticipezi, fără nici un dubiu, verdictul de la capătul drumului ales de tine,… nu-i aşa???

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dar din dar se face rai!