Pistrui și riduri ...

     „Ochii sunt oglinda inimii” – ştiţi cu siguranţă proverbul. Dar v-aţi întrebat, de ce nu se întâmplă întotdeauna, ca în spatele unor ochi frumoşi să fie şi-o inimă bună?

     Răspunsul stă, în adevăratul înţeles al acestui proverb. Nu prin felul în care arată, ochii trădează lăuntrul omului, ci prin felul în care văd acei ochi.

     Bunica şi nepoata erau la plimbare, într-un parc de distracţii. Stăteau la o coadă de copii, care aşteptau să fie pictaţi pe faţă.

     Ştiţi plăcerea celor mici, de a se vedea cu mustăţi şi coloraţi în fel şi chip, precum personajele din poveşti sau desene animate.

     Un băieţel de la rând, remarcă pe faţa fetiţei mulţimea de pistrui şi începu să râdă: "Tu nu mai ai nevoie să stai la coadă, eşti gata pictată". Fetiţa se întristă până la lacrimi. Bunica îi zise: „Mie îmi plac pistruii tăi. - Mie nu-mi plac, răspunse îmbufnată micuţa. - De ce? Sunt foarte frumoşi. Când eram mică, replică femeia, mi-am dorit să am şi eu pistrui.”

     Faţa fetiţei se lumină! Bunica continuă: „Spune-mi şi tu, ce e mai frumos, decât să ai pistrui?” Fetiţa se uită fix la bunica ei şi răspunse prompt: „Mai frumos? E să ai riduri!”

     Oglinda unei inimi bune, sunt ochii care văd în jur frumosul şi binele! Şi asta, pentru că binele şi frumosul stau în legătură cu iubirea care se naşte în inimă!!!

Mintea strâmbă

     „În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă” – zicerea îi aparţine unui mare duhovnic român, părintele Arsenie Boca.

     El voia să spună că, felul în care judecăm realităţile din jurul nostru, nu are, de multe ori, legătură cu realitatea, … ci, cu prejudecata, … – adică, cu acele gânduri născute dintr-un anumit fond sufletesc…

     Că e aşa, o arată şi următoarea poveste...

     La sfârşitul unei zile, un sătean se aşeză pe banca de lângă poarta curţii sale şi privea cum soarele se ascunde încet, încet după linia orizontului...la apus.

     Pe drum trecu un om care se întorcea de la câmp. Acesta gândea în sinea lui, despre cel aşezat pe bancă: „Ce om leneş! Probabil că a stat aşa, fără să facă nimic, toată ziua...”

     La puţină vreme, trecu pe drum un altul ... El se gândea: „Ce om desfrânat! Stă aşa la poartă, ca să se uite la fetele care îi trec prin faţa casei”.

     Trecu şi un al treilea,... şi acesta, cu gândurile lui: ... „Omul ăsta e de bună seamă un mare muncitor, îşi spunea în sine trecătorul. După ce a trudit toată ziua, ... stă acum şi se odihneşte.”

     Voi ce credeţi? Care dintre cei trei avea dreptate? Eu unul nu ştiu, dar bănuiesc că primul era un leneş, al doilea un desfrânat, iar al treilea un sârguincios. Şi asta pentru că, de cele mai multe ori, prejudecăţile îi trădează pe oameni!!!

Șapte uși

La o uşă cu păcate

(cum sunt toate...)

a bătut încetişor,

Mâna cea cu sfânt izvor!

A bătut cu bunătate…

Însă omul cu zăvor,

era prins de Asmodeu,…

într-un somn adânc şi greu!

Şi-a bătut din nou la uşă,

braţul dragostei divine…

— Cine bate? Cine bate?

— Eu sunt, Leul care vine!

Astăzi Mielul blând şi mut, ...

dat la moarte pentru tine !

— Pentru mine? Cum se poate?

Dar ce crimă am făcut?

Eu nu mint, nu fac trafic,

casa nimănui nu stric,

nu mă-mbăt, nu trag tutun,

nu mă cert, nu mă răzbun...

Eu sunt omul cel mai bun!

La Biserică mă duc...

şi la Paşti... şi la Crăciun...

Biblia... am răsfoit-o...

hăt, pe când eram un ţânc...

Şi zicând acestea, gazda,...

adormi şi mai adânc...

*

Şi-a bătut în altă parte,

Călătorul milenar,...

coborât de pe Calvar!

— Este cineva la uşă?

zice-o voce cu ţepuşă...

— Eu, Cuvântul ce dă Har!

— Cum? Aici? La mine-n casă?

Eu sunt foarte ocupat.

Treburile nu mă lasă,

nici măcar să stau la masă...

Mă iertaţi, dar nu descui!

Cine are timp de sfaturi,

treaba lui!

*

Şi-a bătut Iisus la uşa,

unui om la fel de rău...

— Cine-i?

— Salvatorul tău!

— Salvator?! Eu,... n-am nevoie!

Dacă-n cer, în tot înaltul,

la Iehova sau la Joe,...

e un Rai mai sus de stele,

nu mă duc purtat de altul,...

ci cu aripile mele!

*

Şi-a bătut la altă uşă

mâna Marelui proscris...

Uşa s-a... întredeschis...

— Cine-i,... şi cu ce dorinţă?

— Sunt de Tatăl Meu trimis,

ca să vă aduc salvare,

prin credinţă!

Cum profeţii au prezis!...

— Da, credinţa nu e rea...

Dar, de-i vorba de căinţă,

eu nu las credinţa mea!

Datina cea bătrânească!

Paştele cu miel, cu pască,

anul nou cu baclava,

peşte la Buna Vestire,...

Uite, asta-i mântuire!

Să mă las ca rătăciţii,

de atâtea vechi tradiţii,

pe petreceri bunăoară,

de minciuna... necesară!...

de o glumă... de-o ţigară,

şi... de tot de se iveşte?...

Să se lase cine-o vrea!

Îl priveşte!

Eu nu las credinţa mea!!!

*

Şi, din nou, Acel ce-mbie,

a bătut la alt cămin...

— O, Stăpânul meu divin,

ce înaltă bucurie!!!

Ai venit din Empireu,

ca să vizitezi în treacăt,

pe-un nevrednic cum sunt eu...

Uite, Îţi sărut sandala,...

ca Maria din Magdala,...

după cum Ţi se cuvine !

Şi-acum... du-te şi împarte,...

Vestea Bună mai departe !

Şi... mai vino pe la mine... !

*

Şi Iisus S-a duc să bată,

cu acelaşi dor în piept,...

la o uşă depărtată...

— Domnul meu,... de când Te-aştept!!!

Vino, căci Ţi-am pregătit,

o odaie-nmiresmată,

cea mai bună încăpere,

cu fotolii şi lăicere,

ca să stăm,... mai mult, mai mult...

Tu să-mi tâlcuieşti mistere,…

eu să stau să Te ascult!!!

Intră dar, Lumină vie,

fagure de mângâiere!!!

Însă,... n-aţinti prin casă...

ochii Tăi din alte sfere,...

căci e-atâta murdărie

prin unghere...

*

Iar la urmă Călătorul

a bătut la un pridvor...

Prin păienjenişuri sumbre

şi prin fum ameţitor,

se stârni un joc de umbre

şi se auzi un geamăt:

"Ajutor! Ajutor!"

Şi deodată,...

se cutremură pridvorul,

de o luptă-nverşunată!

Ca năluci în văi deşarte,

umbrele loveau de moarte...

Zăngăniră geamuri sparte!

Apoi uşa a fost dată,

la o parte!

— Doamne!... hoţii mă sugrumă!

Uite-mă cum mă legară!

Casa mea,... era un templu,

un Eden, odinioară!

Dar prietenii “cu mască”,...

au ştiut să mă-mbrâncească,

în orgie şi în viciu —

şi din templul meu făcură,

o tavernă şi-un ospiciu!

Vino, Doamne, dă-i afară!!!

Şi Iisus, luând în mână,

bici de funii şi curele,

iată-L... face-un pas cu ele..

Sare uşa din ţâţână…

Cade lanţul pe podele...

Fug ca şerpii pe ţărână,

toţi prietenii de rele!

Fuge pofta şi minciuna,

furtişagul şi beţia,

îmbuibarea şi trufia;

fug... şi fug pe totodeauna!!!

— Doamne, sunt salvat! Sunt liber!!!

Casa mea a Ta e toată!!!

Nu mai pleci de-aici, Iisuse,

niciodată!!!

Intră, ca Stăpân pe veci!

Schimbă totul, cum Îţi place!

Fă ce vrei, dar nu mai pleci!...

Fericit şi plin de pace,

Domnul iute Îşi sumene,

mânecile Lui de in...

Zboară sticlele de vin,

vestejitele buchete,

scrumiere şi brichete,

toată spuma de venin!!!

Da! A fost învins duşmanul!

Se înalţă-n soare schele...

Cu luciri de baionete,

bate, bate târnăcopul

în perete!

Lumea plină de mirare,

trecători, prieteni, rude,

toţi se-ntreabă: Ce-o fi oare?

Iar Zidarul, le răspunde:

"Deocamdată

demolare!"

Un buchet de gânduri frumoase