Fiul risipitor

     Un clip scurt inspirat din Biblie (Luca 15:11-32), foarte bine realizat  ... Mi-a plăcut foarte mult acest clip, pentru că reflectă și viața mea ... în sensul că, de multe ori dau dovadă de nerecunoștință, mai întâi față de Dumnezeu și de multe ori față de părinți. Este mai ușor să primești, decât să dăruiești ...

De ce nu ascultă Dumnezeu rugăciunile credincioşilor?

Duhovnicul unei Mănăstiri, se ruga foarte mult pentru păcatele oamenilor … La acea Mănăstire mulţi veneau pentru ai cere sfat duhovnicesc. Şi i se părea lui straniu, de ce se întâmplă aşa: Că lumea merge la Biserică, se roagă lui Dumnezeu, dar trăiesc la fel de greu şi necazul nu conteneşte. De ce nu ascultă Dumnezeu rugăciunile credincioşilor?
Rugându-se necontenit pentru a i se descoperi aceasta, a avut următoarea vedenie …
În timp ce se ruga, o lumină puternică l-a învăluit şi auzi o voce  duioasă spunând:
Î: Nu te teme, eu sunt îngerul Domnului.
Şi cu o atingere delicată, l-a dus pe bătrânul călugăr în Cer. În acest timp, oamenii se rugau în Biserică … Iar acolo în cer se auzeau nişte sunete suave, de intensitate înaltă …
 C: Ce sunete se aud? Întrebă călugărul.
 Î: Acestea sunt sfintele rugăciuni, numai ele se aud aici.
 C: Dar de ce sunt atât de slabe aceste sunete? De ce sunt aşa de puţine? Doar acum oamenii se roagă în biserică … ?
 Î: Chiar vrei să ştii?
 C: Da …
 Atunci, îngerul coborî din Cer, în Biserică, unde era o linişte deplină … Călugărul mirat întrebă:
 C: Ce este asta? … De ce nu se aude nimic?
 Cu multă blândeţe, îngerul îi răspunse:
 Î: Imediat vei înţelege totul.
  După care s-a îndreptat spre unul din cântăreţii bisericii, unul din călugării de la strană, şi-l atinse pe umăr, pentru a auzi gândurile acestuia …
 P1: Ei …, ce mai urlă tenorii ăştia, şi başii cântă prea apăsat. Dirijorul nostru, oare nu aude? Dacă aş fi fost eu dirijor, atunci lucrurile ar fi mers, strună …
 Şi îşi ridică mâna de pe el, îndreptându-se spre o fată tânără …
 P2: Ia uită-te la ea, poartă o pălărioară nouă, … şi ce tocuri …, bine-nţeles … dacă bărbatul ei e cu zece ani mai tânăr …
 Şi îşi luă mâna şi de pe aceasta, îndreptându-se spre un domn îmbrăcat foarte elegant …
 P3: Dacă îmi iau şi Lexus-ul ăsta, am dat lovitura! Dar, parcă îi văd pe ăştia de la fisc pe capul meu. Dacă vine doamna aceea cu coafura înfoiată, mă descurc eu cu ea … Dar, dacă vine, colonelul acela în rezervă, atunci Lexus-ul mă va costa mai mult decât un avion ...
 Lăsându-l şi pe acesta, au mers în dreptul unui tânăr …
 P4: Ce fată faină! Eu ştiu că nu-i căsătorită …, atunci de ce poartă, oare, verighetă? Şi, ia uite, cum mă priveşte cu subînţeles ... Lasă că o aştept eu afară, şi rezolvăm noi problema! Mi-ar place să am o soţie aşa drăguţă ! …
 În cele din urmă, au venit lângă o doamnă, ce părea evlavioasă …
P5: Oare cât se poate să-i repeţi lui Dumnezeu? Te rogi pentru el, te rogi, dar el se gândeşte doar la campionatul mondial de fotbal. Gol …, Gol … Dacă are numai grijile fotbalului, de unde să mai aibă grijă şi pentru altceva, … nici chiar cele trebuincioase?
 Dezamăgit, bătrânul călugăr se întoarse spre Sfântul Altar şi cu un suspin adânc al inimi, doar atât a mai zis:
 C: Doamne …, Doamne … !
 Dar în timp ce el se ruga, se auzi deodată o voce senină, a unui fetiţe ce stătea la intrarea în Biserică …
 P6: Doamne, te rog, ajută-mă … Ajută-l pe tăticul meu …, ajută-l te rog! Fă în aşa fel, ca el … Te rog Doamne! …, întoarce-mi-l pe tata! Doamne, Tu cel milostiv, salvează-l, apără-l şi păzeşte-l pe tăticul meu! Domnişorul meu … Vindecă-l pe tatăl meu! Doamne, fă Te rog, ca el să nu mai bea! Doamne, Te rog, ajută-l! Doamne, te rog să ne ajuţi! Eu aşa de mult îl iubesc ...
 Îngerul îi spuse călugărului:
 Î: Vezi această mare durere şi această mare iubire? … Iată rugăciunile, care se aud până la noi. Dar oamenii chiar dacă vin la biserică şi după cum lor li se pare că se roagă, toate acestea sunt deşarte, … aşa rugăciuni, … nici la Dumnezeu nu ajung şi nici roadă pentru suflet nu aduc ...
 În acele momente, călugărul văzând adevărul, se rugă fierbinte la Dumnezeu să-l ierte pentru îndoiala sa …
 C: Iartă-mă Doamne pe mine păcătosul, pentru că m-am îndoit de milostivirea ta. Mă căiesc …, Doamne … Iartă-mă pe mine păcătosul, Doamne, … pentru că m-am îndoit de milostivirea ta, Doamne!”


Abonează-te (prin e-mail):

Dar din dar se face rai!